Cartea Hristos, Biserică, Misiune. Relevanţa misiunii Bisericii în societatea contemporană, realizată de pr. prof. acad. dr. Dumitru Popescu este structurată în trei părţi: prima parte exprimă viziunea părintelui profesor Dumitru Popescu referitoare la misiunea Bisericii în societatea contemporană, materializată într‑o formă vie prin dialogul cu conf. univ. dr. Cristinel Ioja; a doua parte a cărţii cuprinde articole şi studii apărute în diferite publicaţii ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a treia parte a volumului este formată din recenziile realizate la volumele publicate de părintele profesor Dumitru Popescu.
Această carte este o mărturie concretă a faptului că teologia părintelui profesor Dumitru Popescu nu se epuizează exclusiv în cadrul academic, ci este o teologie vie, care răspunde nevoilor concrete ale credincioşilor. Unul dintre darurile extraordinare ale părintelui profesor Dumitru Popescu, capacitatea de a sesiza esenţa realităţii şi de a exprima sintetic esenţialul respectivei realităţi, se materializează elocvent în această lucrare. Astfel, gândirea lucidă, realistă şi nuanţată a părintelui profesor este valorificată într‑o carte cu valoare de testament.
Cartea este cu atât mai vie cu cât, în bună parte, este expresia unui dialog. Cei care l‑au cunoscut pe părintele profesor Dumitru Popescu ştiu dragostea lui pentru dialogul axat pe teologie, pe efortul de valorificare a Tradiţiei Bisericii, în contextul actual. Teologia cuprinzătoare a părintelui profesor Dumitru Popescu este evidenţiată în mod direct prin dialogul viu, plecând de la întrebările inteligente şi de mare actualitate ale conf. univ. dr. Cristinel Ioja, astfel problematica abordată rezultând din concretul multiplelor situaţii cu care se confruntă societatea contemporană.
Volumul Hristos, Biserică, Misiune. Relevanţa misiunii Bisericii în societatea contemporană reliefează repere semnificative şi de mare actualitate ale misiunii Bisericii în lumea contemporană, avându‑L în centru pe Hristos – „Calea, Adevărul şi Viaţa“ întregii existenţe. Contextul actual este dominat de multiple ideologii care erodează şi diluează gândirea şi conştiinţa eclesială. Astfel, prin asumarea Persoanei Domnului Hristos ca Adevăr al lumii, se depăşeşte orice amăgire ideologică. Prin faptul că Adevărul este Persoană, acest Adevăr ne eliberează, nu doar de tirania conceptelor, ci ne deschide şi către viaţa de comuniune.
Experienţa lui Hristos ca Adevăr şi Lumină a lumii nu este trăită individualist, ci în plinătatea de comuniune a vieţii Bisericii. Astfel, misiunea Bisericii este de a mărturisi Adevărul cuprinzător al Evangheliei. Astăzi lumea este asaltată de diferite surogate ideologice, care mutilează şi denaturează ceea ce ţine de adevărul profund al existenţei. Tocmai într‑un asemenea context este resimţită acut nevoia de mărturisire a Adevărului mântuitor al lumii.
Misiunea eclesială autentică se dezvoltă plecând de la asumarea relaţiei paradoxale dintre Biserică şi societate. Biserica trăieşte în lume, dar nu este din această lume, ea având menirea să urce întreaga creaţie către realitatea împărăţiei lui Dumnezeu. Biserica nu se identifică cu lumea, dar nici nu se izolează de ea. Părintele profesor Dumitru Popescu subliniază constant această cheie de înţelegere a relaţiei dinamice dintre Biserică şi lume.
În introducerea intitulată Adevăr şi mărturisire. Creştinii mărturisitori ai Adevărului Bisericii într‑o lume secularizată şi postmodernă este accentuată centralitatea Persoanei lui Hristos în misiunea Bisericii. Astfel sunt depăşite, depotrivă, atât pietismul, cât şi activismul, ca tendinţe unilaterale de înţelegere a misiunii Bisericii. Mentalitatea consumistă, care domină societatea actuală, a generat şi a cultivat comoditatea trupească şi sufletească. Astfel, bucuria vieţii a fost înlocuită cu surogate de existenţă. În acest context, dimensiunea mărturisitoare a identităţii credinţei asumate a fost puternic erodată. Omul de astăzi nu mai are puterea de a‑şi mărturisi propriile convingeri, întrucât el nu mai este obişnuit să‑şi structureze viaţa plecând de la asumarea exigenţelor date de convingeri; inclusiv omul care se pretinde credincios şi practicant al rânduielilor bisericeşti îşi uită adeseori vocaţia de mărturisitor al credinţei în Iisus Hristos, trăite în experienţa Bisericii. Or, creştinii ca „lumină a lumii“ şi „sare a pământului“ au responsabilitatea mărturisirii Adevărului în lumea secularizată de astăzi şi în condiţiile în care post‑modernismul a fundamentat o domnie a relativismelor de tot felul. Această mărturisire nu este una de tip conceptual sau afişată ostentativ, ci ar trebui să fie existenţială şi constantă, prin modul de a fi concret în viaţa cotidiană.
Într‑o lume în care este omorâtă bucuria vieţii şi mutilat sensul existenţei, creştinii sunt chemaţi să mărturisească plinătatea Vieţii şi Învierii împlinite în Hristos. Părintele Dumitru Popescu mărturiseşte: „Creştinii trebuie să devină mărturisitori ai Adevărului‑Hristos, într‑o lume secularizată rămânând persoane mărturisitoare în comuniune cu comunitatea mărturisitoare a Bisericii. Ei trebuie să devină pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup, un trup fără suflet este mort; la fel lumea din toate timpurile, fără creştini ca şi mărturisitori ai Celui care dă viaţă, este o lume moartă. Creştinii au rolul şi puterea în Hristos să dea lumii sensul învierii şi al Vieţii, mărturisind până la capăt şi devenind modele vii ale vieţii, într‑o lume moartă spiritual“1 .
În capitolul Contextul social‑cultural al misiunii Bisericii în lumea contemporană. Provocări şi posibile remedii este evidenţiată importanţa asumării contextului cultural şi istoric pentru o misiune adecvată a Bisericii. Însă misiunea Bisericii nu se face prin acomodare la duhul lumii, la realităţile unei existenţe gândite într‑o logică autonomă. Tradiţia Bisericii, fundamentată pe evenimentul de viaţă al Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume, asumă istoria, însă în cheie eshatologică. Astfel contextul social‑cultural este transfigurat, nu anulat.
Asumarea cadrului concret în care este trăită experienţa eclesială reprezintă o exigenţă pentru realismul misiunii Bisericii. „Biserica nici nu trebuie să ignore contextul în care îşi desfăşoară misiunea ei, nici nu trebuie să rămână prizonieră a acestui context, ci totdeauna, ţinând cont de realităţile sociale şi culturale ale lumii, este chemată să le depăşească, nu prin anulare, ci prin transfigurare. Prin faptul că Hristos a fost Om adevărat, S‑a legat indisolubil de cultura neamului Său, iar prin faptul că a fost şi Dumnezeu adevărat, Hristos nu a rămas prizonierul culturii în care S‑a născut ca Om, ci a transfigurat această cultură prin puterea Dumnezeirii Sale, deschizând‑o spre universalitate. Prin însăşi vieţuirea Sa în lume, Iisus Hristos trasează coordonatele fundamentale ale misiunii creştine în lume“.2
Relevanţa misiunii Bisericii este accentuată prin reciprocitatea dintre Liturghie şi filantropie. Puterea de viaţă a misiunii sociale a Bisericii îşi are temeiul în experienţa comunitară a rugăciunii trăită în Sfânta Liturghie şi în viaţa liturgică a Bisericii. Misiunea Bisericii are orizont social, însă experienţa eclesială, concretizată prin viaţă duhovnicească şi liturgică, exprimă o coordonată esenţială a misiunii creştine.
În această perspectivă se rămâne în fidelitate faţă de duhul Tradiţiei ortodoxe, evitând ca misiunea Bisericii să fie parazitată cu viruşi ideologici, deoarece „orice misiune creştină care face abstracţie de lupta cu patimile, de asceză, nu mai este pusă în slujba comuniunii, ci în slujba dominării lumii şi chiar transformării Bisericii în instituţie de putere sau într‑o instituţie ideologică. În misiunea Bisericii se urmăreşte transfigurarea omului plecând dinspre interioritatea lui şi cu implicaţii exterioare şi aici asceza şi mistica joacă un rol esenţial, desigur văzute în Biserică, legate indisolubil de dimensiunea liturgică a Bisericii“.3
În capitolul Rolul culturii în cadrul misiunii Bisericii în lumea contemporană este sintetizată o coordonată esenţială a gândirii Părintelui Profesor Dumitru Popescu şi anume articularea unei relaţii adecvate între teologie şi cultură, cu un rol semnificativ în promovarea misiunii Bisericii. Este valorificată atitudinea echilibrată, dublată de discernământ duhovnicesc, a Sfinţilor Părinţi, în relaţia dintre teologie şi cultură.
În contextul actual, acest dialog este mai relevant pentru misiunea Bisericii, mai ales prin valorificarea perspectivei cuprinzătoare a Tradiţiei patristice şi eclesiale în cadrul relaţiei dintre teologie şi ştiinţă, întrucât în planul cunoaşterii din societatea contemporană, ştiinţa are un rol important.
De asemenea, în celelalte capitole ale primei părţi a cărţii – Contextul economic‑politic al misiunii Bisericii în lumea contemporană. Provocări şi posibile remedii, Contextul confesional‑religios al misiunii Bisericii în lumea contemporană. Provocări şi posibile remedii, Dimensiunea apologetică a misiunii Bisericii în lumea contemporană, Exigenţele misiunii Bisericii în lumea contemporană: parohia‑spaţiu misionar – sunt evidenţiate aspectele relevante ale gândirii părintelui profesor Dumitru Popescu, articulate la problematica de mare actualitate a unor realităţi ale lumii contemporane.
În fidelitate cu această perspectivă, întreaga teologie şi viaţa părintelui profesor Dumitru Popescu au fost închinate slujirii lui Hristos şi a semenilor. Mesajul, cu rol de concluzie, al ultimei cărţi a părintelui profesor Dumitru Popescu, rămâne cu valoare de testament: „Nu există altă cale decât Hristos, nu există alt adevăr decât Hristos şi nu există altă viaţă decât Hristos. În El şi prin El sunt toate, toate bucuriile vieţii, toate nădejdile vieţii, tot sensul vieţii“.4
Conf. univ. dr. Adrian Lemeni
(fragmente din vol. ,,Hristos. Biserică. Misiune“, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos,
Galaţi, 2011, p. 12-17 )
1. Pr. prof. acad. dr. Dumitru Popescu, Hristos. Biserică. Misiune, p. 34-35.
2. Ibidem, p. 41.
3. Ibidem, p. 61.
4. Ibidem, p. 147.
FacebookContact